Evenimentul face parte din cadrul seriei ”Conferința Națională de Adaptare la Schimbările Climatice” și are ca scop informarea celor interesați de tranziția verde, cu privire la proiecte și acțiuni concrete pe care le pot face instituțiile, companiile, ONG-urile și cetățenii. Aceasta este o platformă de conectare între ONG-urile de mediu, instituțiile publice și antreprenori, în vederea colaborării ulterioare a acestora pentru acțiuni concrete care privesc protejarea mediului și inovații ce duc la creșterea calității vieții, concomitent cu scăderea amprentei de carbon și ale efectelor poluării. Conferința urmărește transformarea ideilor/soluțiilor activiștilor de mediu (ONG), a firmelor și instituțiilor implicate, în politici locale și naționale, promovând practici sustenabile și făcând cunoscute unele modele de succes.